Toți am auzit din filme, seriale, cărți sau alte mijloace despre al cincilea amendament din Constituția Statelor Unite ale Americii. Acest amendament conține mai multe prevederi, majoritatea (dar nu toate) aplicabile în materie penală, dintre care cel mai celebru este adesea amintit prin expresia „I take the fifth!”
Această expresie reprezintă un mod simplificat de a arăta oricărei persoane care te interoghează că refuzi să răspunzi la întrebare. Dreptul de a exprima acest refuz provine din imperativul respectării dreptului tuturor oamenilor de a nu se autoincrimina. Pentru a se asigura că acest drept este protejat, refuzul de a răspunde la o întrebare nu poate să fie folosit ca o formă de recunoaștere.
În România, dreptul echivalent celui prezentat mai sus este garantat, atât prin aplicarea directă a Convenției Europene a Drepturilor Omului, cât și prin Constituția României. Acest drept este o componentă fundamentală a dreptului la un proces echitabil.
În anul 2020, Curtea Constituțională a României, constatând faptul că în cuprinsul Codului de procedură penală reglementarea acestui drept era incompletă, a pronunțat Decizia nr. 236/2020, menită să ne îndepărteze de inchiziție și să ne aducă în secolul XXI.
Pentru context, este important să înțelegem distincția între persoana suspectată sau acuzată oficial de comiterea unei infracțiuni (suspectul și inculpatul) și martor. Suspectul și inculpatul se bucură de o serie de garanții pentru respectarea dreptului la un proces echitabil. Aceste garanții includ dreptul de a fi asistat de un avocat, dreptul la tăcere, dreptul de a consulta dosarul și multe altele. Mai mult, suspectul și inculpatul au dreptul de a fi informați în legătură cu toate drepturile lor procesuale.
În schimb martorul nu este protejat de majoritatea acestor garanții, nefiind considerat o parte în respectivul proces penal și astfel fiind aparent absurd să ceară să-i fie garantat că procesul care nu-l privește să fie unui echitabil față de el. Desigur, orice persoană poate alege să fie asistată de un avocat în raporturile cu alte persoane fizice sau juridice sau cu organe ale statului. Prea rar însă suntem informați de acest drept când persoana din fața noastră are interese proprii, diferite de ale noastre. Astfel, este destul de ușor de observat cum, fie dintr-o eroare, fie chiar cu rea-voință, o persoană ar putea fi audiată în calitate de martor și astfel să nu fie protejată de regulile procesului echitabil.
Astfel, începând de la această decizie, persoanele audiate în calitate de martori, pot să aleagă, așa cum ne-au învățat filmele de la Hollywood, să nu răspundă la întrebări sau să nu dea declarații. Acest lucru este important, deoarece potențiali suspecți puteau fi audiați inițial în calitate de martori. În acest fel, nu doar că organele de cercetare penală nu erau obligate să-i informeze despre dreptul de a se prezenta însoțiți de avocat, dar îi puneau și în situația dificilă în care fie se autoincriminau, fie mințeau sau tăceau, ceea ce le-ar atrage răspunderea penală pentru comiterea infracțiunii de mărturie mincinoasă.
Ca atare, în prezent, fie că sunteți citați în calitate de martor, suspect sau inculpat, aveți mereu dreptul la tăcere. Chiar doamnele judecători ai Curții Constituționale dr. Livia Stanciu și prof. univ. dr. Elena-Simina Tănăsescu au arătat, în motivarea opinie seprate la Decizia CCR nr. 236/2020: „prin soluția pronunțată, [CCR] a admis existența unui drept absolut al martorului la tăcere și la neautoincriminare.~
av. Anghel Răzvan